Fostul premier Victor Ponta a transmis, sâmbătă pe pagina sa de Facebook, că este mulţumit de faptul că a fost numit consilier onorific în domeniul...
Fostul comisar european Maria Gabriel, însărcinată cu negocieri politice în Bulgaria de către conservatori, anunţă luni un compromis cu tabăra liberală...
Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a decis joi ”să crească principalele trei dobânzi ale BCE cu 25 de puncte de bază”, anunţă...
Euro s-a depreciat vineri faţă de dolar şi yen, două valori de refugiu care profită de aversiunea faţă de risc a investitorilor la sfârşitul acestei...
Bulgaria urmează să organizeze noi alegeri legislative - probabil în aprilie -, al cincilea rând de alegeri din 2021, în urma eşecului, marţi, al unei...
Nivelul anual al inflaţiei în statele care au adoptat moneda euro a atins un nou record în octombrie, cu o medie de 10,7%, înregistrând o creştere...
Primele inspecţii efectuate săptămâna aceasta de către autorităţile suedeze la locul scurgerilor de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în...
Cele patru scurgeri de gaze naturale din gazoductele Nord- Strean 1 şi 2, în Marea Baltică, au fost cauzate de explozii submarine care corespund ”(câtorva)...
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis anunţă într-un discurs către naţiune, sâmbătă, după 12 ani de supraveghere consolidată a Comisiei Europene (CE), că...
Inflaţia a bătut un nou record, în mai, în zona euro, cu un nivel de 8,1% în ultimul an, în contextul Războiului din Ucraina şi impunerii unor sancţiuni...
Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la Buzău, că România are o creştere economică mai mare decât în zona euro, ceea ce este îmbucurător, şi că...
Grecia urmează să ramburseze până la sfârşitul lui martie ultimele tranşe ale unor împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) - cu doi ani în...
Marina rusă se pregăteşte să efectueze exerciţii în largul coastelor Irlandei, în pofida faptului că tensiunile au atins un vârf între Rusia şi...
Creşterea inflaţiei în Europa urmează să fie ”mai lungă decât se prevedea”, însă ar urma să fie înregistrată o scădere în cursul lui 2022,...
Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a menţinut joi toate măsurile de susţinere a economiei, în pofida unei creşteri puternice a inflaţiei în zona euro,...
Economia europeană şi-a reluat creşterea în primăvară, în urma progreselor vaccinării împotriva covid-19 şi unei ridicări treptate a restricţiilor...
Cei 27 au făcut bloc împotriva premierului ungar suveranist Viktor Orban, după ce Budapesta a adoptat o lege pe care au denunţat-o drept contrară valorilor...
Reglementările privind disciplina bugetară impuse statelor membre ale Uniunii Europene (UE) - care nu se mai aplică din martie 2020 - rămân suspendate în...
Băncile din zona euro ar putea avea în curând dificultăţi dacă actuala criză se va agrava şi va eroda capitalul acestora, a afirmat italianul Andrea...
Liderii europeni par mai împărţiţi ca niciodată la momentul dezbaterii, joi, a soluţiilor în vederea scoaterii Uniunii Europene (UE) din recesiunea...
Miniştrii de Finanţe din zona euro nu au reuşit să ajungă la un acord referitor la noi măsuri de stimulare economică pentru atenuarea impactului economic...
Creşterea economică din zona euro va fi probabil sub ritmul de 1,2% anticipat la jumătatea lunii februarie pentru 2020, din cauza efectelor negative ale...
Coreea de Nord a tras miercuri ”proiectile” în Marea Japoniei, provocând furia Japoniei, la o zi după ce Phenianul a anunţat organizarea sâmbătă a unor...
Turcia nu îşi va opri forările exploratorii în domeniul gazelor naturale în apele Ciprului, a anunţat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, în...
Coreea de Nord s-a retras vineri din Biroul de legătură intercorean instalat în oraşul nord-coreean Kaesong, ceea ce reprezintă un pas înapoi în eforturile...